Sari la conținut

Traseu bicicletă Cozănești – Ortoaia (Dorna Arini)

Un traseu pitoresc ce străbate centrele satelor Cozănești și Ortoaia. Urmând acest traseu veți putea observa viața și îndeletnicirile gospodarilor de pe aceste meleaguri. Vara, activitatea principală este „făcutul fânului”, lucru ce presupune cosirea, uscarea și depozitarea ierbii pentru a fi folosită ca hrană pentru animale iarna.

Traseul începe pe asfalt, pe drumul ce duce spre Vatra Dornei, străbătând o distanță de aproximativ 2 kilometri până la Primăria Dorna Arini, unde se află și intersecția cu drumul Cozănești. Traseul continuă aproximativ 1 kilometru pe asfalt prin satul Cozănești, trecând pe lângă biserica de aici. După aceea, părăsește asfaltul și urcă pe o uliță nu prea lungă, dar abruptă, ce desparte livezile localnicilor. Odată ajunși pe culme veți putea admira de sus cele două sate. Din acest punct, traseul continuă pe culme, mergând paralel cu drumul „Pârâul Ortoii” prin fânețe și pășuni, pe o distanță de 2 kilometri. Urmează o coborâre scurtă printr-o pădure de molid și intrarea în drumul satului Ortoaia ce se întoarce în drumul principal.